Posted by: childagain | July 5, 2014

Gânduri amestecate și fără rost despre cunoașterea-de-sine

Poate părea un truism, o afirmație ieftină, dar cu adevărat, în lipsa persoanelor dragi, nimic nu mai are importanță !  Cu puțin timp în urmă am simțit din nou acest lucru, pe deplin. Și în mod neașteptat, aș zice ! Plecarea dragilor mei era prevăzută de mult timp, știam că totul este spre binele lor, că ei nu puteau fi fericiți aici mult timp, nici măcar alături de mine. Și totuși… am fost izbită de un val de singurătate… cosmică ! Toate lucrurile care aveau importanță pentru mine: munca mea, frumusețea naturii, liniștea, calmul – toate acestea, brusc, nu mai valorau aproape nimic ! Și, cât de frumoase și dorite îmi apăreau mai înainte ! Cât de mult credeam că nu aș fi putut trăi fără ele !
Dar, simplul gând că aș putea pierde oamenii dragi, mă umplea de disperare… de fapt nici măcar disperare, ci, pur și simplu, conștientizare calmă a unui adevăr. Și anume, că fără ei nu aș mai putea trăi, nici măcar o clipă ! Adică, fără să știu măcar că ei sunt bine acolo, departe… Dacă s-ar întâmpla cumva, să aflu că li s-a întâmplat ceva rău, irecuperabil, în acea clipă chiar, aș prefera să fiu alături de ei, în orice dimensiune s-ar afla. Nici o misiune spirituală, nici o ”muncă de compensare prin ajutorul altora” nu m-ar consola, nici nu mi-ar mai da măcar un imbold pentru a trăi mai departe.
Aici a fost, dintotdeauna, marea mea slăbiciune, pe care nici măcar nu mi-am conștientizat-o până în urmă cu câțiva ani ! A fost nevoie de o încercare până la limitele ființei mele – cum a fost cea prin care am trecut de când am ajuns pe aceste meleaguri – ca să înțeleg cu adevărat ce era în sufletul meu, și ceea ce se afla pe primul loc în inima mea. Dacă nu ar fi fost această încercare, poate că aș fi trăit și murit cu iluzia că sunt un bun discipol spiritual, în ciuda greșelilor inerente naturii umane, și că lucrul pe care îl iubesc cel mai mult pe lume este drumul meu spiritual.
Însă, o Înțelepciune mai presus a știut să mă facă să privesc în inima mea, de parcă mi-ar fi spus: ”Vezi cum ești ? Vezi pe cine iubești mai mult ? Și tu ești la fel de legată de pământ ca și acei lacomi de avere sau funcții, pe care îi priveai cu milă, din înaltul spiritualității tale. Ba chiar, legarea ta e și mai mare, pentru că ei poate ar trăi și fără avere sau funcții, deși cu greu, dar tu, fără oamenii dragi, nu ai putea concepe viața. Nici măcar pentru Mine.”
Deci, după mulți ani de auto-iluzionare asupra celei mai mari iubiri a mea, am ajuns, într-un final, la conștientizarea faptului că ea este reprezentată, în fapt, de oameni. În primul rând, de cei mai dragi și apropiați, apoi, toți cei neputincioși și în lipsă, pe care i-aș ajuta indiferent câte precepte morale sau religioase aș călca. Dacă mi s-ar oferi paradisul de una singură, cu condiția de a-i lăsa în urmă pe cei care nu sunt în stare să se ”rupă de pământ”, cred că aș întoarce spatele paradisului fără nici un gând de regret.
Știu că, deși pare un sentiment nobil, de fapt, sunt la fel de ”pământească” și legată de materie ca și cel din urmă pălmaș care nu trăiește decât pentru hrana zilei de mâine, sau precum bancherul legat de banii săi. Poate chiar mai mult, pentru că eu am ajuns să îmi conștientizez situația, și cu toate acestea, nu pot, și nici nu vreau, să schimb ceea ce simt. Iartă-mă, Doamne, că nu voi ajunge la desăvârșire în cursul acestei vieți, că sfințenia e mai departe de mine chiar decât era la început – când măcar mă gândeam la ea. Dar, acum nici măcar nu mi-o mai pot dori, atât timp cât acest lucru i-ar face nefericiți pe cei dragi. Voi rămâne așa cum sunt, în starea în care le pot aduce fericirea și liniștea, și voi renunța (de fapt, am făcut-o demult) la asceze dureroase pentru ei, și la un drum plin de spini, care le-ar umple sufletele de mâhnire. Ei nu sunt în stare să accepte acum acest drum pentru mine, și de aceea, am renunțat și eu la el. Voi rămâne alături de sufletele lor, atât timp cât ei vor avea nevoie.
E și aceasta o formă de iubire, deși poate, nu cea care contează acolo, Sus ! Însă, se află cumva, pe drumul spre ea… Poate că trebuie să învățăm să iubim mai întâi pământul, pentru a prețui mai apoi Cerul. Poate că, majoritatea dintre noi nu putem începe direct cu Cerul – cu renunțarea deplină – și ne trebuie o viață pentru a învăța mai întâi cum să iubim  simplu, omenește. Poate că, fără iubirea aceasta simplă, nici nu putem ajunge în Cer… Și de aceea suntem trecuți aici prin toate probele imaginabile.
Cele de mai sus nu se vor a fi un cuvânt de învățătură, sau de îndreptare pentru cineva. Ele nu sunt decât o confesiune, un tribut adus adevărului – pentru că nu vreau să par altfel decât sunt. Nu sunt o înțeleaptă – decât, poate, în legătură cu alții🙂 – și nu (mai) sunt nici măcar un discipol, un ucenic al unei căi anume.  Calea mea s-a mutat printre oameni, este pentru oameni. Nu știu exact ce va ieși de aici,  nici ce cuvinte voi auzi la sfârșit; știu doar că nu pot, și nici nu vreau, să fac altfel. Și, că mi s-a lăsat libertatea să trăiesc după cum  simt.
Iertare celor care mă urmăreau crezând că sunt un spirit tare, sigur pe drumul său spiritual. Așa am crezut și eu un timp, dar tot timpul a fost cel care mi-a spulberat iluziile. De fapt, dacă unul dintre scopurile vieții noastre este acel ”nosce te ipsum”, cred că pot spune că am ajuns destul de departe pe acest drum.  Deși, nu chiar până la capăt… Nu mi-am cunoscut încă Divinitatea interioară – decât, poate, în scurte momente.
Și, această cunoaștere a mea-însămi de până acum nu m-a făcut mai fericită, sau mai mândră de mine. Poate, chiar dimpotrivă ! Poate, de aceea se spune că trebuie să fii suficient de tare dacă vrei să te cunoști, sau să afli răspunsurile la unele întrebări. Acum, cred că am ajuns să spun și eu, precum Socrate: ”Știu că (la început) nu știam (aproape) nimic (despre mine) , și nici asta nu știam”
Acum, nu trebuie să credem că oamenii care au o mare legare pământească într-o anume privință, sunt legați în toate. Ei pot fi foarte liberi în celelalte privințe, dar acea singură mare legare este de-ajuns pentru ei, pentru a le schimba dorința de desăvârșire.
Nu vreau să închei într-o notă pesimistă, ci voi spune doar atât: poate că totuși iubirea, fie și așa, pământească, atunci când e atât de mare încât e gata de orice jertfă, tot ne poate duce în sus. Poate, zic eu… și o și simt !

 


Responses

  1. Child, ai sjuns surprinzator de departe.. A-L iubi pe Dumnezeu inseamna intr-adevar a iubi oamenii care sunt in jurul tau. Dar marturisirea acestei iubiri nu e destul, trebuie sa si un comportament corespunzator iubirii.

    De asta traim toti aici, intr-un experiment divin cu reguli precise ( absenta dovezilor “evidente” existentei, prezenta dovezilor “subtile”, provocari si incercari interminabile si din ce in ce mai grele, si in final revelatia ( sau disperarea, depinde de perspectiva ) a mortii. Reusita experimentului inseamna practicarea iubirii.
    Savantul vrea ca experimentul sa reuseasca, dar nu poate sa intervina, decat cu incurajari mentale :”hai soricelule, stiu ca poti”… dar daca ar striga asta, soricelul s-ar speria si experimentul ar fi compromis.

    La fel ca tine, daca mi s-ar oferi paradisul, eu nu l-as accepta pana nu as sti ca toate persoanele care mi-au oglindit esenta divina in ele, si mi-au oferit ocazia sa exersez iubirea sunt acolo.

    acum, urmatoarea dilema : avem noi destula putere sa influentam decizia Creatorului nostru, sau decizia lui e ‘finala si irevocabila” in ceea ce ii priveste pe cei dragi noua ? Din punctul meu de vedere, dilema asta nu poate fi rezolvata fara un alt raspuns, la care se ajunge pornind de la o cu totul alta problema.

    Ai descoperit si ca o cale spirituala trebuie practicata intre oameni. Asta e extrem de greu de facut, pentru ca primul impuls, cel de a te indeparta de ei pentru a putea sa parcurgi pasii aceia importanti de la inceput, e foarte, foarte greu de intors. Asa -zisii intelepti traiesc in sferele lor, izolati de lume si de tot. Adevaratii intelepti sunt oameni care au adaugat un sens drumului lor spiritual si practica ce au invatat in el in viata cotidiana.

    “Iartă-mă, Doamne, că nu voi ajunge la desăvârșire în cursul acestei vieți, că sfințenia e mai departe de mine chiar decât era la început – când măcar mă gândeam la ea”.

    Domnul e mandru de tine, Child, pentru ca Omul nu trebuie sa se gandeasca la sfintenie, trebuie sa o indeplineasca.

    • Of, dragă prietene, cât de ușor pare să ajungi la sfințenie, din gândurile tale generoase ! Sincer, eu nu cred că El este mândru de mine, pentru că, deși am înaintat în iubire, am scăzut pe alte planuri, și în primul rând, în ceea ce contează: eforturile spre mântuire.
      Înțelepții de care spuneai tu chiar trăiesc în alte sfere, ei s-au desprins de la început de lume, și nici măcar nu mai pot dori zbaterile ei. Poate că destinul lor a fost croit așa de la început. Așa au fost marii învățători ai popoarelor, Noi, ceilalți, mai mărunți, nu putem căpăta decât bruma de înțelepciune a vieții trăite, poate și cu un mic adaus de Sus. Nu ne putem socoti nicicând ”desprinși”, pentru că, de la început am fost legați de lume cu mii de fire – și în primul rând, de iubire. Dacă ne-am ”desprinde” total, cred că am muri chiar în acea clipă, întrucât, la ce bun viața desprinsă de ceea ce iubești ?
      Întrebarea ta dacă avem putere să influențăm decizia Creatorului este foarte bună – deși, nu chiar exactă. De fapt, nu e vorba de putere, dar simt, și mi s-a dovedit, că o putem influența dacă avem destulă iubire, voință sau disperare. El, sau Ea, ar putea să își schimbe deciziile în privința noastră dacă ar vedea că noi suntem gata să ne punem viața în joc pentru ceea ce ne dorim. Adică, să nu fie o dorință vană, ci una care să ne cuprindă întreaga ființă. Și chiar și atunci, e posibil să ne dăm seama mai târziu de ce nu era bine să Îi cerem să își schimbe deciziile…

      Mi-a plăcut comparația cu savantul și ”șoricelul”🙂 – asta suntem cu toții, la nivel individual, sau de națiune: ”șoricei de experiență”. Dar totuși, unii șoricei nu s-ar supăra să fie încurajați din când în când.🙂

      Mulțumesc pentru atenția acordată temei mele, și pentru înțelegerea plină de căldură, și îți doresc și eu să treci cu bine ”experimentele” vieții tale ! Vezi tu, ce este diferit la noi față de cobai sau câinii lui Pavlov este că, fiecare experiment este diferit, și a-ți forma ”reflexe condiționate” nu este întotdeauna folositor. Dimpotrivă, contează mai mult originalitatea, simțirea fiecărei situații…
      Numai bine, și să ajungi să îți încununezi experimentul numit viață !

  2. Da , iata un om care a inteles ce inseamna sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti … Am citit cu mult drag si multa atentie cuvintele tale inspirate de sufletul care-ti vorbeste despre taine.. Fii atenta la detalii .. Mergi , esti pe drumul cel bun ! Multumesc , mi-ai adus un zambet pe chip .

    • Și eu mulțumesc, draga mea Lumină, pentru lumina din tine, care vede doar binele din ceilalți ! Poate că mă aflu pe un drum care este bun, dar are și părți mai puțin bune, și mai presus de toate, călătorul însuși are unele lipsuri.🙂 Poate că nu și-a luat de la început instrumentele necesare, poate că a ținut cu dinții de altele, care s-au dovedit dăunătoare…. Oricum, fiecare călător se află pe un drum bun pentru el-însuși, care nu e tot același cu drumul bun al vecinului. Contează numai să ajungem la capăt.
      Și tu mi-ai adus zâmbetul prin încurajarea ta neașteptată, și îmi doresc și eu să te pot încuraja pe drumurile vieții tale ! Deși nu le cunosc, simt că ești un călător mai sigur pe sine, și mai experimentat decât mine.
      Numai bine și ție, și binecuvântare !

  3. super.. 🙂 Imbratisari

    • Îmbrățișări și ție, dragă prietenă, simpla ta prezență spune mai mult că te afli alături de mine decât o mie de cuvinte ! Un drum cu folos !

  4. Nu stiu de ce, nu am putut sa-ti las mesaj la ultimul articol scris de tine. Dar iti urez aici sa ai grija de tine, multa sanatate si tot ce-i mai frumos (asta pt ca nu stiu cand vei reveni, observ ca a trecut ceva timp de cand n-ai mai scris, dar nici eu nu sunt foarte activa pe la tine pe-aici cu comentarii… cu toate astea, sunt cititoare fiela). Te imbratisez cu drag, chiar si-asa, virtual!

    • Dragă prietenă, îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele calde, și pentru trecere ! Nu trebuie să te scuzi că nu vii mai des, dacă nici eu-însămi nu trec prea des pe aici.🙂 Ce să mai zic de blogurile prietene, unde mai aterizez doar rar de tot, și din păcate, nu am timp totdeauna să las semne.
      Și eu îți urez să ai parte de tot ce-i mai bun, și să îți îndeplinești dorințele adânci ale sufletului, pentru că ești un suflet ales, și meriți.
      Te îmbrățișez și eu cu mult drag !

  5. Suflete, îngăduie-mi să îţi spun ceva legat de acest “cunoaşte-te pe tine însuţi”; eu am simţit, dacă nu adesea, atuncă măcar uneori, că apropiindu-te prea mult de tine nu faci altceva decât să te depărtezi de la esenţă. Cât despre cunoasterea asta de sine, de multe ori prin alţii ajungem la noi, în locuri de noi nouă neştiute.
    Cât despre altele, cu cât cunosc mai multe, cu atât mi se măreşte necunoscutul.
    Fie-ţi mereu aproape fiinţele care fac parte din spaţiul tău sufletesc! Câteodată râmânem în unele locuri chiar şi cu preţul unei înstrăinări, al unei pierderi.

    • Da, suflet frumos, ai dreptate că, încercând să cunoaștem prea multe amănunte despre noi-înșine, uneori pierdem esența. Și da, interacționând cu alții, ajungem să ne cunoaștem mai bine. Uneori vedem în ei (și ne supără) lucruri care poate că sunt și în noi, deși nu în aceeași proporție. Înțelegem atunci, prin exemplul direct, cum nu trebuie să ne purtăm față de ceilalți, sau ceea ce poate, i-a deranjat și pe alții în legătură cu noi.

      Mulțumesc de urare, și ție îți doresc asemenea, să îți fie dragii aproape!
      Am trecut de curând, cu totul întâmplător, pe blogul tău, la postarea aceea în care m-am regăsit, și tare m-au ajutat , din nou, gândurile tale ! E ciudat cum unele experiențe pot fi universale, dar probabil că doar unii oameni au capacitatea de a le pune și în cuvinte, și mai ales, într-un fel care să rezoneze cu ceilalți.
      Numai bine, și să ai mereu cuvinte potrivite !🙂

  6. mi-e tare dor de tine copilasule si nu mai stiu nimic de tine
    ce mai faci, indura-te si treci pe-aici. Esti bine? Esti sanatoasa tu si ai tai?

    Te rog , da-mi un semn de viata

    • Draga mea dragă, în primul rând, mulțumesc pentru frumoasele cadouri, și ție o primăvară minunată îți doresc ! Apropos, cine-s frumoasele astea – una dintre ele e cumva fata ta ?😉
      Scuze pentru lunga tăcere, dar chiar am avut nevoie de ceva timp să îmi pun viața în ordine, Și am muncit, am muncit,,, Dacă ar fi să o iau după muncă, chiar niciodată n-aș mai avea timp a scrie ! Dar, adevărul este că am avut nevoie și de o „pauză spirituală”, ca să înțeleg unde mă mai aflu, și ce mai vreau de la viață,
      Așadar, am ajuns la concluzia că, deși acum am început să trăiesc și eu normal, fără strâmtorări, ba chiar să îmi mai permit și câte un mic lux, totuși, aș vrea să mă întorc acasă ! Aș da tot luxul, numai să fiu aproape de copilul meu,
      Prin urmare, am depus un CV undeva în țară, unde aș putea avea un salariu cât de cât decent (deși oricum nu ar fi ca aici, nici pe departe). Și acum aștept răspunsul ! Va veni cam pe la sfârșitul lui martie, Oricum, de Sărbători vin acasă, nici nu se discută !
      Ehei, știu că va fi greu, pentru că m-am dezobișnuit de strâmtoarea din țară (inclusiv psihologică- mă refer la locul de muncă), dar aș trece peste orice, ca să vin mai aproape de cei dragi, Unii ar zice că-s nebună, să las totul aici după ce abia a început să îmi meargă bine, .) Dar, așa nebună am fost eu tot timpul, chiar și când am plecat de una singură !
      Ei, acum te-am înnebunit cu ale mele, și nici nu te-am întrebat cum îți merge ! Lasă, că o să revin eu în curând, și o să vorbim, sper, mai pe larg,
      Pup, și mărțișor frumos !

  7. Ma bucur ca te-am adus “inapoi”. Dar nu veni inapoi altfel decat aici pe blog. Florina aici nu e bine si va fi si mai rau. Nu ai avut timp sa afli prea multe si nu vreau sa te sperii . Sfatul meu este sa lasi poezia deoparte si sa incerci pe toate caile posibile sa-i iei si pe ai tai la tine, ai cateva luni in care te poti pregati, pana in toamna incearca sa gasesti o solutie si pentru baiat, la vreun colegiu. Stiu ca i-a fost greu dar aici ii va fi si mai greu . Ia-ti un apartament cu 2 camere cu chirie, intereseaza-te sa vezi ce formalitati sunt ca ai tai sa-si poata transfera pensia acolo la tine. Incearca la ambasada sa vezi ce posibilitati ai sa-i iei pe toti pentru -reintregirea familiei -, nu stiu care sunt conditiile acum dar ei nefiind apti de munca si avand sustinere proprie (n-au nevoie sa se angajeze), s-ar putea sa nu existe piedici, nu stiu, tu intereseaza-te.
    Fa tot ce stii si poti ca sa ramaneti acolo, macar cat face baiatul tau liceul. Pune-l sa invete bine franceza si engleza, are jumatate de an la dispozitie, Trimite-i bani sa faca Cambridge-ul pentru engleza, are rata mare de succes in invatatre rapida si e atestat international ca si Fides-ul pentru franceza, in cazul in care n-o stie inca bine, da diploma recunoscuta de Ministerul Francez de Ed., conteaza la incscrierea lui la Colegiu, adica are un atu.Lasa pe niste maini apropiate casa ta de aici Dupa cum te cunosc o sa faci exact invers dar ar fi o greseala. Dupa ce te-ai chinuit atat sa zadarnicesti totul acum mi se pare o prostie mare. Stiu ca n-ai avut timp sa te informezi dar mai vezi si tu cum e mersul lumii si incotro se indreapta. S-ar putea sa vb. prostii in ceea ce priveste posibilitatea de a-i lua pe ai tai acolo fiindca nu stiu ce fel de statut ai tu acolo, dar afla tot ce trebuie sa stii, iar daca poti fa-o.
    Nu vorbesc doar despre situatia tensionata de aici si de perspectiva ei de a se amplifica ci si de viitorul copilului tau.
    Masoara de 10 ori si taie o data, ai grija ce faci, vorbesc cat se poate de serios.
    Nu vreau sa te sperii Flo, astia ai nostri fac balet la tv, asa ca ai tai nu prea au cum sa-si dea seama, dar voi mai stati si in Constanta la doi pasi de M. Kogalniceanu si daca tot ai o posibilitate sa fii in alta parte si sa-ti fie bine, nu vad de ce ai alege raul.
    Nu am timp pentru altele ca si eu sunt zgribulita rau.
    Cele 2 fetite? Nu, le-am copiat de pe net. Suntem noi, noi doua de martisor, atat de putina bucurie am putut sa-ti ofer. Iarta-ma.

    • Drăguța mea dragă, eu știu că sfaturile mi le dai cu toată inima, și cu toată știința, și dacă ar fi numai după logică, sigur te-aș asculta ! Dar inima mea, păcătroasa, îmi spune altceva.🙂
      Ca să înțelegi puțin motivele mele, îți spun că băiatul meu nu s-a adaptat, și nu cred că se va adapta vreodată în Franța. A stat doi ani aici, și nu a reușit să își facă măcar un prieten. Nu îi plăcea nici orarul școlii (aici e de dimineața până seara, cu o pauză de prânz), nici oamenii, nici limba. De învățat, a învvățat-o el, chiar binișor, dar a fost o corvoadă pentru el, nu ceva ce i-a plăcut. În ultima vreme, stătea tot timpul singur la calculator, și devenise foarte nervos, chiar arțăgos, simțeam că începea să mă respingă și pe mine. De fapt, era un fel de depresie ascunsă, pentru că de câteva ori a avut niște crize de plâns de îmi rupea inima. Ce mai, aici era ca o floricică transplantată într-un pământ nehrănitor, și se ofilea. Îmi era grozav de teamă pentru el, pentru suflețelul lui ! De aceea, am făcut tot posibilul să-l trimit înapoi în țară, deși mi se rupea inima. Acolo, a înflorit din nou ! Și-a regăsit prietenii, vechile obiceiuri, școala în limba română, a reînceput să învețe din proprie inițiativă, și nu mânat de la spate. Deși nu îi convine sută la sută să stea cu familia tatălui lui, totuși e mult mai fericit acolo, îl cunosc după cum îmi vorbește.
      Așadar, copilul meu nicicând nu se va ”readapta” aici, sau în altă parte ! El face parte din categoria celor care trebuie să simtă pământul natal sub picioare, altfel se pierd. Așa încât, singura soluție ca să fiu cu el, este să mă întorc eu acolo. Iar ai mei, sunt prea bătrâni pentru o asemenea schimbare radicală. Cred că și ei s-ar ”ofili” printre străini, cărora nu le știu nici limba prea bine.
      Oricum, m-am gândit foarte bine – pentru că am și eu nițică logică totuși, măcar cât un vârf de ac !🙂 Am depus CV-ul la un spital privat din București, pe un post relativ bun din România. Ehei, am trăit înainte cu mult mai puțin, m-aș descurca eu și acum ! Doar să obțin un răspuns favorabil, dar asta, de Doamne-Doamne depinde ! Așa mi-am zis și eu: dacă El, sau Ea, o vrea asta pentru mine, atunci se va face !
      Uite, că iar te-am amețit de cap !🙂 Dar tu ce mai faci, draga mea ? Ai reușit să te liberezi ? Poate îmi răpunzi pe blogul tău, sau prin mail.
      Puup !

      P.S: Și să știi că mi-ai oferit muultă bucurie ! Eu nu prea am fost în stare să îți dau la schimb… Poate, când oi veni în țară de-a binelea !🙂

  8. Iartă-mă că am tras cu ochiul pe-aici, la răspunsuri şi la întrebări, şi dacă ar fi să îţi spun şi eu ceva, te-aş îndemna să mergi pe drumul inimii, că inima, la fel ca şi sufletul, ştie cel mai bine.

    • Camelia dragă, nu am de ce te ierta, că aici, pe net, gândurile noastre ajung instantaneu la toți cei cu care suntem conectați. Parcă ar fi o prefigurare a acelei lumi astrale de după moarte, în care se pare că gândurile ar fi prncipala cale de comunicare, și nu ar putea fi ascunse,🙂
      Altfel spus, mulțumesc pentru sfatul din inimă, și cred că am să-l urmez nu pentru că mi se pare mie că așa e bine, ci pentru că nu pot altfel. Așa-s eu construită !:
      Numai bine și ție, și inima să îți aducă bune roade ! Când voi prinbde puțin timp, voi vizita și tărâmurile tale, pentru că știu că sunt multe minunății pe acolo.

  9. Calea inimii, mereu aud de calea asta… :-))

    • Nu doar auzi, că și tu ești pe ea !🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: