Posted by: childagain | July 20, 2015

Ceilalți sunt întotdeauna de vină

Nu trebuie să vă mire faptul că gândim așa. La urma-urmei, e cel mai simplu și economic mod de gândire ! Atunci când ceva nu merge în viețile noastre, e clar că sunt de vină ceilalți, care nu au făcut nimic pentru noi, sau nu au făcut îndeajuns. De fapt, dacă nu au făcut totul, e ca și cum nu ar fi făcut nimic !
Noi suntem întotdeauna cei care stăm și îi așteptăm în vârful muntelui pe ceilalți, să se cațere până la noi. Nu e treaba noastră cum fac ei asta, deși am dori, o, cât am dori, ca ei să ajungă ! Iar dacă nu o fac, din varii motive, desigur că ei au fost de vină, pentru că au fost insensibili și egoiști, sau prea slabi, și nu s-au gândit la noi, la neîmplinirea noastră. Deigur că ei ar trebui să înțeleagă cum suntem noi construiți, și să se adapteze în permanență, să acționeze în permanență, astfel încât să fie bine pentru toată lumea.
Dacă noi nu avem, totuși, ceva de făcut, în schimb ? Dar, cum puteți întreba asta ? Desigur că noi nu avem nimic de făcut, doar noi suntem ”noi”, pe care ceilalți îi știu prea bine, și ar trebui să știe cum să procedeze pentru ca nouă să ne fie bine. Și lor, desigur, dar asta va veni de la sine, dacă nouă ne va fi bine.
Dacă ei nu au, la rândul lor, propriile lor probleme ? Poate, dar asta nu trebuie să îi împiedice să ne ajute. Altfel, sunt niște egoiști și neînțelegători.
Dealtfel, noi suntem întotdeauna nefericiți și lipsiți de bucuria vieții – și acesta e chiar un adevăr. Oare de ce e așa, ne întrebăm, dar știm oricum că nu vom afla ușor răspunsul. Poate, e vorba de soartă ?
Iată un model de gândire care împiedică omenirea să ajungă în rai – că tot am vorbit de rai în postarea precedentă. Întrucât raiul ar fi, după spusele unei minunate prietene, locul sau starea în care faci pace cu tine-însuți. Și cu ceilalți, aș adăuga eu.
Bineînțeles că nu îl putem avea tot timpul, dar măcar… putem încerca puțin ! Putem încerca să facem și noi ceva pentru noi-înșine, pentru început. A face, asta e cheia !
Întrucât putem visa și imagina oricât, dar dacă nu facem nimic în plan real… din păcate, visele singure nu schimbă realitatea. Ba chiar, o pot face și mai dureroasă.
Asta era doar așa, o idee de consilier amator.🙂 Dacă are cineva una mai bună, e liber să mi-o împărtășească. Numai bine tuturor !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: