Posted by: childagain | November 29, 2015

Pentru ce trăim ?

Uite o întrebare așa de banală și răsuflată, încât mă mir de ce o mai pun unii ! ar spune o categorie de intelectuali.
Sunt de acord că întrebarea e banală, pentru că e veche de când umanitatea, dar răspunsul… ehei, aici e altă treabă ! De fapt… nici nu prea se știe răspunsul, nu-i așa ?
Pe de altă parte, dacă privim lucrurile la modul relativ, ar exista tot atâtea răspunsuri cât și oameni. Fiecare simte că trăiește pentru motivul lui personal, pentru propria lui mică sau mare misiune. La modul absolut însă, toți trăim, sau suntem trimiși pe acest pământ, pentru a evolua, a ne desăvârși, până la atingerea sfințeniei – sau iluminării, sau cum vrem s-o numim.
Desigur, deja aud căscăturile de plictiseală ale ateilor și agnosticilor, care nu își pot închipui un asemenea motiv.
Acum, nu vreau să intru în polemici, simt doar nevoia să spun că, de curând am descoperit că, scopul vieții fiecăruia dintre noi ar putea fi mult mai simplu, și în același timp, mai nobil ! Dincolo de toate micile și marile scopuri, și până la atingerea mărețului scop al desăvârșirii, noi toți trăim pentru a întruchipa idei. Universul ne trimite în lume pentru a demonstra, sau a exemplifica, prin noi, prin fiecare dintre noi, câte o Idee universală (sau, chiar mai multe).
Platon chiar a vorbit de acest Plan al Ideilor, aflat într-o dimensiune de vibrație superioară lumii materiale. El a spus că oamenii pot participa la aceste Idei prin asemănare. Eu simt că ei fac mai mult decât asta, ei chiar întruchipează aceste idei – dar la modul imperfect și amestecat, specific lumii materiale.
În acest sens, unii oameni ar avea drept scop să caute și exprime Adevărul, în toate formele lui (și eu simt că aș fi cam pe-acolo, pentru că toată viața l-am căutat, pe diferite căi). Alții, Iubirea, sau Compasiunea, sau Dreptatea, sau Inteligența – foarte rar, Înțelepciunea. Și desigur, ne putem închipui că există foarte multe idei de exprimat, în combinații ale celor de mai sus (Prietenia, Familia, de exemplu). Sensibilitatea, Simțul Artistic, Genialitatea, Spiritul Științific, ar fi o altă categorie de Idei, la fel de necesare.
După cum am mai spus, oamenii nu sunt cristale pure, și alături de ideile de bază, ei mai pot exprima și altceva, sau chiar ideile de bază, pot ajunge să le exprime trunchiat, sau dezlânat, sau cu hopuri, sau cu impurități. Și totuși, în anumite momente de grație, putem simți și în cel mai banal om ce ar fi trebuit el să exprime ! Unii pot avea sclipiri de înțelegere, sau de bunătate, sau de altruism, repede înnecate în vâltoarea vieții cotidiene.
Alții pot ajunge, din diferite motive, să exprime chiar idei negative: Răul, Distrugerea, Suferința, Slăbiciunea, Nehotărârea ce pot aduce mai mult rău decât răul pur. Nu cred că au fost trimiși, ”programați” să exprime aceste idei, dar în cursul vieții lor, ei au ales, conștient sau nu, să le exprime. În aceste momente, ei devin pricină de învățătură pentru ceilalți, și de manifestare a propriilor Idei ale acestora: Iubire, Compasiune, Sprijin.
Desigur, chiar și cel mai bun dintre oameni poate avea perioade sau momente când Ideea sau Ideile sale de bază sunt întunecate, sau nu se mai văd bine. În acele momente, poate fi de-ajuns să le reamintim ce Idei am văzut noi în ei, ce trebuiau ei să exprime. Sau poate, chiar să-i ajutăm să le exprime din nou – dacă ne stă în putere.
Și, mai este o categorie de oameni ce exprimă Idei atemporale, valabile pentru o largă categorie umană: o națiune, poate întreaga umanitate. Acestea sunt, de fapt, idealuri – ex: idealul păcii universale, al iubirii universale exprimate prin fapte, al ridicării umanității căzute, etc. Oamenii ce participă la, sau exprimă un Ideal, se recunosc parcă de departe, ei par a fi ”însemnați cu fierul roșu”.  Toată viața lor, orice ar face, ei nu se pot dezice de acel ideal, îi aparțin. Iar dacă o fac, întreaga umanitate oftează ! Exemple de astfel de oameni cunoaștem cu toții: marii învățători ai popoarelor, sfinții, eroii, luptătorii pentru eliberarea unei țări, sau pentru un drept universal (ex. abolirea sclaviei)
Însă, chiar dacă nu suntem ca ei, după cum am spus, fiecare dintre noi avem propria noastră idee de exprimat. Și în acest sens, toți suntem mici eroi, dacă o facem așa cum trebuie.
Iată care am simțit eu că ar fi scopul vieții noastre ! Oare ce idee, sau idei, avem de exprimat fiecare ?
Word count: 441 Draft saved at 2:45:01 pm.
Status: Draft Edit Edit status
Visibility: Public Edit Edit visibility
Publish immediately Edit Edit date and time
Publicize: Not Connected Show

Tags

Separate tags with commas

Choose from the most used tags

ExcerptExcerpts are optional hand-crafted summaries of your content that can be used in your theme. Learn more about manual excerpts.

Send trackbacks to:
(Separate multiple URLs with spaces)

Trackbacks are a way to notify legacy blog systems that you’ve linked to them. If you link other WordPress sites, they’ll be notified automatically using pingbacks, no other action necessary.

Allow comments.
Allow trackbacks and pingbacks on this page.

Author

Show likes.

Show sharing buttons.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: