Posted by: childagain | February 13, 2016

Despre cât este de bine, sau nu, să aflăm adevărul

”Prin toate mijloacele încearcă sâ mă ferească cei ce mă iubesc, dar iubirea Ta-i mai mare, și Tu mă lași liberă. ” Iată ce frumos și deplin s-a exprimat marele Tagore în poemul său liric Gitanjali, în urmă cu un veac și jumătate !
Și eu probez în viața mea, aproape în fiecare clipă, învățăturile marilor lumini ale omenirii.
Având de câțiva ani o problemă spirituală deosebită, despre care nu puteam vorbi nici măcar celor apropiați (și oamenilor Bisericii nici atât, pentru că știam deja răspunsul, ca și cum l-aș fi văzut scris în fața mea), am apelat la un domn clarvăzător. Domnul acesta este un clarvăzător și terapeut de valoare, cu rezultate recunoscute, și eu chiar îi apreciam activitatea. Este un terapeut care urmează învățăturile Bisericii Ortodoxe – asta, ca să îi liniștesc pe cei care ar vedea în el un ”instrument al necuratului”. (Am așa un feeling pentru cei ce împart lucrurile în alb și negru după propriile lor criterii, nici nu pot să vă spun.)
Deci, am avut un schimb de mesaje telefonice cu acest domn, încercând să stabilesc o programare la cabinetul dumnealui. Dar, când a auzit că voiam să aflu adevărul într-o problemă mai deosebită, și care mă tulbura de ani de zile, el a devenit brusc dur și concis în exprimări, încercând să mă descurajeze. De parcă adevărul ar fi fost ceva rușinos, sau nepermis unei femei – acesta era punctul pe i ! Mi-a zis chiar că, dacă țin cu tot dinadinsul, îl pot căuta la cabinetul dumnealui, la adresa de pe site, în orele de consultație (fără programare), că poate va avea timp și pentru mine.
Acum, problema mea nu era una de orgoliu prostesc – că nu aș fi vrut să stau la coadă, sau așa ceva – dar locuiam în alt oraș, și timpul meu este mereu drămuit, iar transportul dus-întos, plus orele de așteptare (nedefinită) la cabinet, mi-ar fi pus o adevărată problemă. Mie mi s-a părut normal ca, aflând că locuiesc în altă localitate, să îmi stabilească măcar o programare, din minim respect. Plus compasiunea datorată unui suflet în suferință, din care eu n-am simțit nici măcar un dram !
De fapt, ceea ce am simțit eu din acele mesaje, a fost altceva. Poate că nu sunt clarvăzătoare, dar am alte simțuri care nu mă înșeală, și domnul respectiv cred că a simțit și el lucrul acesta, și s-a retras. Problema era faptul că eram femeie, și deci o ispită spirituală. Poate nu în sensul masculin-feminin, dar o ispită de a mă ajuta mai mult, de a mă proteja, de a-mi spune un adevăr care, după părerea dumnealui, nu era bun pentru mine. Și se temea că lui nu i-ar fi fost îngăduit să mi-l spună, sau ar fi fost pedepsit dacă o făcea. Oricum, o femeie cu o anumită structură spirituală, periculoasă din punctul lui de vedere, era mai bine să fie ținută la distanță, pentru a se proteja pe sine.
Este o mentalitate atât de întâlnită în Biserică, încă de la începuturile creștinismului, încât nu ar trebui să mă mire că încă persistă. Spun „in Biserică”, pentru că nici preoții nu fac excepție în a ascunde adevărul, atunci când cineva li-l cere, mai ales dacă acest cineva este o femeie. Îmi amintesc de o pildă din Pateric, despre un sfânt părinte la care venise o femeie să îi ceară un sfat, și el a repezit-o cu vorbe grosolane, încât femeia aceea s-a îmbolnăvit de tristețe. Nu înțelegea ce avea sfântul cu ea, doar ea venise din durerea inimii. La un moment dat, un apropiat al părintelui, fiindu-i milă, i-a transmis că părintele nu avea nimic cu ea, dar trebuia să se țină departe de femei, acestea fiind ispite.
Cred că faptele vorbesc de la sine, nu ar mai fi nimic de adăugat ! Femeia este văzută în creștinism drept o ispită și un rău – necesar, ce-i drept – dar tot un rău, care trebuie ”ținut în frâu” și „sub obroc” cât mai mult cu putință. Și această viziune nu aparține lui Iisus, care și-a iubit și respectat Maica, și a tratat cu blândețe și înțelegere femeile păcătoase care veneau la el. Ba chiar, prima ființă care l-a văzut după Înviere a fost o femeie – Maria Magdalena – și nu discipolii săi bărbați, care toți fugiseră, sau se lepădaseră.
Această viziune îngustă și patriarhală aparține următorilor săi, în frunte cu Petru. Desigur, într-o anumită măsură, ei aveau dreptate, din punctul lor de vedere. Femeia era o ispită, pentru că poftele sau sentimentele stârnite de ea, i-ar fi putut îndepărta de pe calea ascetismului pur – pe care ei o vedeau singura cale de accedere la sfințenie. Desigur, mai era și calea căsătoriei, a drumului în doi, dar și aici, femeia trebuia „să se teamă” și ”să asculte” de bărbat – deci elementul feminin era bine „domesticit”, încât să nu creeze probleme bărbatului.
Ceea ce le scăpa însă acestor aprigi creștini, era faptul că ispita, slăbiciunea, era de fapt, în ei-înșiși. Ei erau autorii propriilor lor pofte, și nu femeia. Ei pedepseau. de fapt, oglinda ce le arăta propria slăbiciune și urâțenie.
Cât despre faptul că „nu este bine” să aflăm un anumit adevăr, aș putea pune o întrebare simplă : cine anume stabilește dacă este bine, sau nu ? Oare nu este vorba de omul din fața noastră : clarvăzător, preot, sau ce o fi el ? Și el, nu este tot un om ? O, desigur, îmi veți vorbi de har,  și cât de mult li se spune lor ceea ce trebuie, sau nu. Dar, lucrurile nu sunt întotdeauna chiar atât de simple.
Pentru că oamenii se pot adesea înșela, și să ia drept șoaptă a harului ceea ce le strigă programele lor înțepenite din subconștient. (Cu tot respectul, cred că nici Petru nu a scăpat de acestă ispită.)
Pe de altă parte, harul nu este un „robinet” cu direcție unică, ce se revarsă doar în Biserică (și nu în oricare, ci doar în a noastră : Ortodoxă, Catolică, Luterană, Evanghelică, ș.a.m.d.) Poate că și amărâtul din fața lor are mica lui porție de har, și tocmai porția aceea l-a îndemnat să caute adevărul, pentru a se elibera. ”Cunoașteți Adevărul, și Adevărul vă va face liberi”. Iar să lași un om să plece cu tulburarea lui, cu suferința lui, refuzând să îl ajuți pentru că harul ți-a zis ție așa… hmm, e ceva ce nu merge aici !
Și nu e vorba doar de probleme cu totul speciale, ca aceea de mai sus. Cu ani în urmă, am cerut sfat prin mail unui om cunoscut drept un mare trăitor ortodox, cu multe cărți scrise pentru educarea publicului, și multe emisiuni televizate. I-am cerut sfatul în privința unui prieten care trecea atunci printr-o situație dificilă și delicată, și ar fi necesitat un sfat luminat, adecvat problemei lui. Răspunsul a fost atât de sec, de rigid, de formal, încât l-aș fi putut găsi în orice cărțulie de propagandă religioasă. De fapt, am simțit că acel om nu intrase nici măcar pe departe în complexitatea problemei prietenului meu, nici măcar nu se străduise.
Acum, nu vreau să spun că Biserica are doar oameni din aceștia. Doar că, din păcate, oamenii din exemplele de mai sus sunt majoritatea – constituie, adică, regula, și nu excepția. Am întâlnit însă în viața mea câțiva oameni cu adevărat luminați, în care harul chiar se simțea. Acești oameni mi-au vorbit cu blândețe, și chiar cu prietenie, și chiar și-au deschis și ei sufletul în fața mea. Unul dintre ei, cunoscut drept un mare duhovnic văzător, mi-a spus în urmă cu mulți ani niște vorbe minunate, pe care le păstrez și acum în inima mea, deși știu că nu le merit. El a venit direct la mine, deși mai erau câțiva oameni în încăpere, și am început să vorbim ca și cum ne cunoșteam de când lumea. Nu a trebuit să îi spun nimic despre mine, deja știa tot. Pentru el, structura mea ciudată nu constituia o problemă.
Aceasta mă face să cred că oamenii care cresc înalți, în orice Biserică s-ar afla, ajung să vadă peste zidurile Bisericii. Ei nu mai judecă pe semenul lor ca fiind ”greșit” sau ”eretic” doar pentru că nu este ca ei, sau nu crede exact în punctul și litera credinței lor.
Cât despre poblema mea, până la urmă, Maica-Domnului m-a îndrumat spre o persoană minunată – o femeie – care m-a ajutat. De fapt, ceea ce aveam eu nevoie era o confirmare a ceea ce simțisem, pentru că simt destule lucruri. Și am primit-o, dar cu multe amănunte pe care nu le știam, și care m-au ajutat să înțeleg.
Ceea ce vreau să spun, în încheiere, este că nu trebuie să așteptăm pe altcineva să ne spună ce este bine sau rău, sau să ia hotărâri pentru noi, sau să ne salveze din afară, fără ca noi să mișcăm un deget. Nici o Biserică, și nici un alt om ca și noi. Bisericile și oamenii au doar rolul de a ne indica o cale de urmat, dar mai apoi, noi trebuie să încercăm să creștem singuri pe acea cale, încât răspunsurile să le primim în propriul nostru suflet. După cum și Iisus ne spunea să ne rugăm în cămăruța inimii noastre, că acolo vom primi răspunsul. Și fără cuvinte multe, pentru că El/Ea știe deja ce avem nevoie.
Faptul că oamenii au încredințat preoților rolul de „agent de legătură” cu Divinul, este doar un semn al lenei spirituale. Noi putem să ne ocupăm de treburile noastre 6 zile pe săptămână, lăsând preotului grija să se roage pentru noi, după ce îi plătim cele cuvenite. Iar în a 7-a, când putem, mai dăm și noi pe la Biserică, pentru a onora „contractul”.  Și așa, toată lumea este fericită : noi nu suntem deranjați prea tare de cele spirituale, avem și intrarea în rai asigurată, iar preoții au și ei de lucru.
Iar când avem o problemă mare, o durere (asta, fără legătură cu odiseea mea), și cerem ajutorul unui om ca și noi, chiar fără cuvinte, doar trimițăndu-i gândurile noastre îndurerate, trebuie să înțelegem că acel om nu ne poate ajuta direct, dacă noi-înșine nu o facem. Noi-înșine trebuie să luăm hotărârile vieții noastre, și să facem schimbările necesare – chiar dacă, și mai ales dacă – asta implică asumarea unei responsabilități. Sau, dacă nu putem, și nu vrem asta, să ne rugăm pentru a ne liniști sufletul, și a accepta viața pe care o ducem, și pe care singuri ne-am ales-o. Însă, nici într-un caz, salvarea nu va veni din afară. Din afară poate veni doar sprijin și acceptare, indiferent de hotărârea pe care o vom lua.
Ei, cam asta am avut de spus ! Știu că voi primi multe anateme, dar ca întotdeauna, îmi asum riscul. Însă, știu că vor fi și dintre aceia care vor înțelege cu adevărat, și poate, chiar se vor simți eliberați de povara de a simți altfel decât majoritatea. Și aceștia sunt din ce în ce mai mulți…

Responses

  1. Am simtit de multe ori neajunsul asta de a fi “ispita”, desi trupul meu percepea altceva.
    Iti multumesc ca ai ales sa faci publice aceste experiente(daca imi dai voie sa le numesc asa).
    Un om care vede harul lui Dumnezeu cum lucreaza, te binecuvanteaza.
    Ceea ce mintea nu pricepe, inima nu judeca!
    Te citez ca prea frumos este paragraful:
    …Am întâlnit însă în viața mea câțiva oameni cu adevărat luminați, în care harul chiar se simțea. Acești oameni mi-au vorbit cu blândețe, și chiar cu prietenie, și chiar și-au deschis și ei sufletul în fața mea. Unul dintre ei, cunoscut drept un mare duhovnic văzător, mi-a spus în urmă cu mulți ani niște vorbe minunate, pe care le păstrez și acum în inima mea, deși știu că nu le merit. El a venit direct la mine, deși mai erau câțiva oameni în încăpere, și am început să vorbim ca și cum ne cunoșteam de când lumea. Nu a trebuit să îi spun nimic despre mine, deja știa tot. Pentru el, structura mea ciudată nu constituia o problemă….
    Te imbratisez!

  2. Draga mea, tu mă înțelegi întotdeauna ! Tocmai pentru că ne asemănăm așa de bine… Ispiita poate fi și psihologică, spirituală, nu doar fizică. Și femeile se pot simți ispitite, dar măcar, ele încearcă să înțeleagă, să nu dea vina pe celălalt dintr-o suflare.
    Harul, cel mai adesea, l-am simțiti în singurătate, sau alături de prietenii mei.Sau, lucrând prin ei !

    Te îmbrățișez și eu, și cred că nu ne-am cunoscut întâmplător!

  3. cred ca ai descoperit adevarul Flo – ca oamenii nu au niciun cusur, ca sunt doar sprijinul sau lipsa lui, adica tot ce avem nevoie ca sa putem ajunge cat mai aproape de noi insine

    cred mai degraba ca ar trebui sa expediezi un pupic “clarvazatorului”tau🙂

  4. mai scrie-mi macar 2 cuvinte de tine

    • Oamenii sunt doar instrumente, draga mea, dar uneori… hmmm, unele instrumente sunt mai bune decat altele !;)

      Sa stii totusi ca domnul este chiar clarvazator, si il respect, dar oricum nu i-as da un pupic🙂. Cred ca de asta se temea si el, de efuziuni.🙂

      Draguta mea, chiar voiam sa iti scriu, pentru ca sunt unele vesti, desi nu prea bune.
      Pupic ! (Uite ca tie iti dau🙂 )


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: