Posted by: childagain | September 24, 2016

Calea suferinței

Omul își puse mâinile streașină la ochi, pentru a putea privi înspre valea însorită fără ca lumina să-l supere. Își lăsase sapa pentru o clipă, pentru a se odihni, dar în același timp, pentru a încerca să vadă ce se petrecea în vale. Era foarte multă lumină, căci era o după-amiază însorită a unei zile de la mijlocul verii, dar nu era numai asta. Din când în când, i se părea că o sclipire deosebită izbucnea în vale: momente de strălucire instantanee.
Oare să fi fost cineva cu o oglindă sau o lentilă, care îi făcea șotii? El știa că valea nu era locuită, ci doar el își lucra pământul acolo. Era un pământ destul de arid, căci nu avusese mijloace să își procure unul mănos – și nici măcar unelte moderne pentru a-l lucra. De fapt, se putea considera norocos pentru a fi obținut această bucată de pământ de la primăria satului I., ca pe un fel de ajutor social, pentru a nu mai rătăci de colo-colo și a cerși. Adică, acum nu mai era un vagabond!
Văzând încă o dată strania strălucire izbucnind din vale, se hotărî. Nu trebuia să dea socoteală nimănui pentru cât muncea, întrucât acum era un om liber. Așadar, lăsă sapa la pământ, și se îndreptă spre locul de unde strălucirea țâșnea din când în când.
Apropiindu-se, i se păru că vede un fel de… tufiș în flăcări? Dar focul nu mistuia tufa, lucru tare ciudat! Din când în când, se desprindeau de acolo valuri de scântei sclipitoare – ceea ce dădea strălucirea aceea.
O amintire pe jumătate uitată a unei povești pe care o ascultase în copilărie, se lupta să iasă la iveală. De unde mai auzise el oare despre o asemenea tufă în flăcări ?
„În sfârșit, te-ai hotărât! Și chiar ai încercat să îți amintești istorisirea biblică!” auzi el o voce limpede de copil. „Rămâi acolo unde ești, și nu mai înainta! Nu trebuie să atingi acest loc, ci doar să îmi asculți cuvintele!”
„Cine… cine ești tu? Încerci să îți bați joc de mine?”
Omul era uluit, și chiar un pic speriat, dar încerca totuși să repună lucrurile pe făgașul lor normal. Trebuia să existe o explicație rațională și pentru asta! Era el sărac, dar nu chiar atât de prost pe cât credeau unii.
„Sunt un înger! Un înger mic, aproape de pământ, nu fac parte din marile contingente cerești. Dar vreau să învăț despre oameni dintr-o sursă directă. În curând, voi avea și eu un om în grijă. de aceea vreau să învăț tot ce se poate despre oameni. Dar nu te îngrijora, căci vei uita totul mai apoi!”
„Ești un înger, ca aceia pictați pe pereții bisericilor? Dar, nu îți văd aripile! Nu văd decât o lucire… Și apoi, dacă ești chiar un înger, poate că m-ai putea ajuta să scap de sărăcie! Mama îmi zicea că îngerii sunt buni. Ea a fost cea care mi-a citit din Biblie. Da, acum îmi amintesc: de acolo am auzit despre tufișul în flăcări!”
Cuvintele îi ieșeau din gură unul după altul, aproape fără să mai țină cont de ceea ce spunea.
„Pentru a cruța din timp, îți voi spune doar că reprezentarea oamenilor despre îngeri este un pic… copilărească! Noi suntem spirite de lumină, nu avem aripi. Și m-am hotărât să mă arăt ție așa, pentru că… această înfățișare a mai fost folosită și înainte! Mi-am zis că oamenii cunosc deja acest fel de apariție a spiritelor din înalt dinaintea lor, și de aceea, nu se vor speria.
Cât despre restul, aș vrea să știi că mi-aș dori tare mult să te pot ajuta, dar nu îmi este îngăduit! De fapt, în mare parte și pentru asta am vrut să vorbesc cu tine, ca reprezentant al oamenilor: pentru a vedea roadele adevărate ale căii suferinței în viața oamenilor!”
„Calea suferinței? Ce este asta?”
„Este metoda de educație folosită pentru cea mai mare parte a omenirii. Ea trebuie să vă facă să deveniți mai buni, și mai aproape de Tatăl vostru din Ceruri!”
„Glumești? Spui că sărăcia mea m-a făcut mai bun? Să știi atunci că, în timpul când n-am mai avut nimic de mâncare, și nici o speranță de a găsi, am furat! Chiar i-am bruscat pe bieții mei tovarăși pentru a-mi da bucata lor de pâine! Mă urăsc pentru ceea ce am făcut, dar atunci, nu am avut de ales, dacă voiam să supraviețuiesc.
Și apoi, îmi spui că am ajuns mai aproape de Tatăl meu din Cer? Asta, chiar că-i o glumă! Și dacă tot vorbim de asta: ce tată și-ar lăsa așa copiii în suferință, fără a le da măcar o speranță?”
„Dar el ți-a dat una: prin mijlocirea acestui primar care ți-a oferit pămîntul!”
„Primarul este ateu! Și eu eram la fel până acum. De fapt, în copilărie eram credincios, căci mama îmi citea din Biblie, după cum ți-am spus. Dar mai apoi, după ce am trecut ptin atâta sărăcie și disperare, mi-am pierdut credința. De fapt, acum că mă gândesc, cred mai curând că n-am mai vrut să cred în Cineva care m-a lăsat pradă atâtot nenorociri!”
„Adică, sărăcia nu te-a luminat, nu ți-a curățat sufletul de impurități?”
Omul izbucni într-un râs fără veselie.
„Dacă ai fi auzit cum vorbeam noi, cei din mahalale, n-ai mai fi spus nici un cuvânt despre curățare! Căci de fapt, am crescut într-o mahala a unui oraș mare, unde mi-am petrecut și cea mai mare parte a vieții, până să ajung aici. Dacă voi cei de Sus credeți că viața pe care am dus-o eu, și pe care o duc mulțime de alți oameni, ar putea curăța sufletul cuiva, atunci sunteți fie creduli, fie proști! De fapt, cred că voi n-aveți nici o atingere cu realitatea – cu realitatea noastră! De aceea lucrurile sunt așa cum sunt pe pământ, și răul înflorește, iar oamenii buni n-au nici o șansă de reușită.”
„De ce zici asta? Ai întâlnit până acum și oameni buni?”
„Cred că da, măcar câțiva! În afară de primar, au mai fost câțiva care mi-au dat de mîncare și haine, din când în când.  Și am auzit chiar că cineva voia să construiască un adăpost pentru oamenii străzii, dar n-a avut destui bani, și nimeni nu l-a sprijinit. De aceea, s-a lăsat păgubaș, și noi am rămas tot ca mai înainte.
Dacă Dumnezeu iubește oamenii într-atât pe cât spui, de ce nu face El ceva concret pentru oameni? Sau măcar, de ce nu-i lasă pe alții să facă? De ce nu ne dă El o viață normală, ca să-i putem mulțumi mai apoi?”
„Îmi e greu să îți răspund! Aș putea încerca, dar mă tem că n-ai înțelege. Pe scurt: tu nu îți cunoști toate păcatele, și nici celelalte motive pentru care Dumnezeu te lasă să suferi. Dar scopul final este ca tu să devii mai bun, să dobândești dragoste nemărginită, și să ajungi să cunoști mai bine lucrurile lui Dumnezeu!”
„Ăsta-i scopul? Bine, atunci am o veste rea pentru tine: n-am reușit nimic din toate astea! Și cred că asta nici nu se va petrece în veci, atât timp cât voi fi mereu frământat și neliniștit pentru ziua de mâine. Dacă n-ai pâinea zilnică asigurată, cum să te poți gândi la lucrurile lui Dumnezeu?
Și apoi, de ce n-aș avea măcar dreptul să știu pentru ce sunt pedepsit?”
„Nu ești pedepsit… de fapt, nu știu sigur aceasta! Știu doar că nu este bine pentru oameni să afle cauzele stării lor triste.”
„Îți voi povesti ceva legat de asta. Când eram împreună cu mama mea, și micul meu frățior era și el cu noi, el mai făcea și prostii câteodată, și eu îl pedepseam. Dar nu-i ziceam de ce, pentru că era prea mic ca să înțeleagă. Crezi cumva că el a învățat ceva de aici? A învățat doar să se teamă de mine, și făcea aceleași prostii, dar doar când nu eram eu acolo. Bineînțeles că nu mi-a mulțumit niciodată pentru loviturile ce i le dădeam, și cu atât mai puțin n-a înțeles pricina lor.”
„Tu ar fi trebuit să îi explici, măcar pe măsura putinței lui reduse de a înțelege.”
„Asta îți ziceam și eu! De ce nu ne explică El măcar și așa?”
În acea clipă, străucirea tufei începu să pălească.
„Iartă-mă, om bun, dar puterile mele sunt pe cale să se sfârșească! Trebuie să plec neîntârziat. Dar îți mulțumesc, căci datorită ție, am aflat multe lucruri despre oameni! Adică, am înțeles că această cale a suferinței pare tare diferită văzută de aici, comparat cu felul cum o văd cei de Sus.”
„O clipă, îngere, tocmai mi-am amintit o altă poveste… pe care mi-o citea mama! Era vorba despre un om rănit și lăsat să sufere pe marginea drumului. Un preot și un levit au trecut doar pe alături, fără a se opri. Și numai samarineanul, acel disprețuit de toți, l-a ajutat. Și ajutorul său chiar a fost bun! Nu știu de ce mi-am amintit asta… chiar nu știu de ce…”
Dar tufa se stinsese deja, îngerul plecase.

Responses

  1. Doamnă dragă,
    Scrii o carte?🙂
    Aşa-mi pare, ca un fragment intr-o carte🙂
    În rest, bine, sănătoasă?
    Toate cele bune de la mine!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ankalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

my virtual playground

I'm a global citizen and I live what I love... being here is also being away from elsewhere…:-)

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: