Posted by: childagain | February 25, 2017

Despre îndrumare și neîndrumare

Poate că, pentru mulți, pare o temă aridă – și sunt conștientă că așa este, în zilele noastre. Dar mai sunt și câțiva pentru care câteva cuvinte trăite pe această temă chiar pot fi de folos. Și nu un folos teoretic, în sensul „doctrina X e mai bună decât doctrina Y, și mai aproape de adevăr” – ci un folos foarte practic, în îndrumarea vieții lor de zi cu zi.
Există și oameni care au avut cândva, sau mai au încă, un ideal inițiatic, al desăvârșirii – sau mântuirii în sens creștin. Este un lucru minunat în sine, și o foarte bună pornire pentru o viață trăită așa cum trebuie. Însă, dacă rămânem doar acolo, în acel ideal, văzut într-un singur fel, atunci doar rămânem, și atât. Nu mai creștem deloc, deși avem impresia asta.
Ca să dau exemple, ar trebui să spun cum și de ce acest ideal văzut într-un singur fel devine restrictiv. Să ne gândim la idealul inițiatic vechi, al inițierii în templele egiptene, unde adeptul avea de trecut probe foarte grele, aproape de limită, care culminau cu o „mică moarte inițiatcă”, de câteva zile – un fel de transă, în care el vedea și învăța lucruri esențiale în afara corpului fizic. Acum, în lumina cunoștințelor secolului nostru, vedem cu ușurință că nu toți aceia învățau aceleași lucruri, și nu toți se inițiau la modul fericit în acest fel. Unii puteau vedea chiar lucruri înfricoșătoare în afara corpului fizic, în funcție de treapta evolutivă pe care se afla sufletul lor. Și oricum, era o inițiere în capacități, și în Adevăr pentru aceia care atinseseră treapta respectivă, dar nu în iubire. Totuși, acei care cunoșteau forma bună și adevărată a acestei inițieri, puteau aduce lumină multora. Să ne gîndim la Pitagora – care nu a fost doar matematician, cum știu mulți – și la Platon.
Însă, după cum se vede cu ușurință, acel fel de inițiere nu era pentru cei mulți, nici măcar atunci. Și cu atât mai puțin acum, în zilele noastre! Totuși, idealul inițiatic a râmas, în sensul unei dorințe de desăvârșire, de bună îndrumare.
Mai târziu, creștinismul a adus un alt ideal: acel al desăvârșirii prin iubire. Aceasta era esența creștinismului: iubirea aproapelui este împlinirea legii, și în iubire se cuprind toată Legea și Proorocii. Dar, până ajungem la iubirea aceasta, cât de greu este! E ușor să iubești, se zice, dar depind multe de felul iubirii, și  ceea ce înțelegem noi prin iubire. Și mai ales, de folosul, efectul acestei iubiri asupra celorlalți.
Și totuși, chiar și în creștinism, idealul desăvîrșirii se ia la întrecere cu idealul iubirii – și uneori, chiar cu iubirea însăși. Drumul acela duhovnicesc al ascultării depline și al credinței depline, și al renunțări, și al ascezei – așa cum apare el în Filocalie, Pateric, în Viețile Sfinților, și în alte îndrumare ale vieții creștine desăvârșite – acesta este în fapt un drum inițiatic, neaccesibil multora. Și totuși, el este prezentat ca fiind singurul de folos adevărat. Există și calea în lume, dar acesta este pentru cei slabi, care nu pot urma drumul deplin – și acesta este și el un adevăr. Doar că, nu un adevăr întreg! Și nu este un adevăr întreg, întrucât, oricâtă dorință de bună-îndrumare am avea, și am dori să mergem pe calea cea mai îndrumată și mai îndrumată, există în lume condiții, îndatoriri și alte iubiri care ne împiedică și ne nefericesc, dacă urmăm această cale. Sau. îi nefericesc și mai mult pe alții, în loc să îi îndrume.
Așadar, această cale a desîvârșirii depline poate fi urmată cu folos doar dacă părăsim lumea. Aceasta este o concluzie în adevărul faptelor. Și atunci, dacă aceasta este calea cea mai îndrumată și de folos pentru totți oamenii, înseamnă că idealul este ca ei, rând pe rând, să părăsească lumea, și să trăiască în munți și în peșteri, ajungând astfel la sfințenie? Desigur, ei s-ar întoarce după aceea, ca să îi ajute pe ceilalți, dar dacă idealul este ca fiecare, pe rând, să ajungă în stadiul de a părăsi lumea, și a trăi în puritate deplină, atunci vor fi din ce în ce mai puțini de ajutat. Cu timpul, și într-un interval foarte mare de timp, am putea să ne gândim că ar exista o lume ideală formată doar din asceți izolați în munți. Aceasta să fie oare lumea mai bună de mâine, noua Creație?
Acum, să ne gândim puțin și la alt aspect. Chiar și dintre aceia care urmează întrutotul această cale duhovnicească, cîți oare reușesc să ajungă la capătul cel bun – sfințenia? Se vede cu ușurință că doar cei puțini reușesc, și nu cei mulți. De ce oare, ne putem întreba? Dacă toți urmează cu sfințenie ascultarea, și credința, și toate regulile de viață care li se îndrumă? Unii ajung părinți cu har, și daruri ale Duhului, alții mai puțin, sau chiar se pierd pe cale.
Trebuie deci să mai existe o condiție dincolo de toate cele de mai sus, care să le confere unora un avantaj în raport cu ceilalți. Și această condiție este dincolo de acea explicație cu „voia lui Dumnezeu” (oare El chiar n-ar vrea ca toți să ajungă unde trebuie? Atunci de ce i-a mai chemat?) Această condiție pare a fi acel amănunt uitat pe această cale a desăvîrșirii în idealul mântuirii: iubirea. Când ucenicul are în el iubirea – pe lângă credință, și toate celelalte – la un moment dat, El îi trimite o scânteie, un moment de iluminare sau de descoperire, în care acesta începe să vadă lucrurile în lumina Lui. Uneori capătă și alte daruri, dar chiar și simplul discernământ – acea claritate a inimii și a minții care te ajută să distingi adevărul din mijlocul iluziei – îi este de ajuns pentru a vedea și înțelege cu totul altfel calea lui, și toate celalalte căi care există. În acel moment, Dumnezeu îi trimite simțirea adevărului în inimă, sau cunoașterea Binelui și a Răului prin însăși inima sa. Legea Lui se mută în inima sa, și el înțelege atunci de ce au fost necesare poruncile ca: „să nu faci asta, să nu faci cealaltă”. Și anume, pentru că oamenii nu au iubire îndeajuns, ca să simtă în inima lor ce îi face bine aproapelui, și ce nu. Și înțelege atunci că singurul Adevăr este Iubirea, și tocmai aceea este uitată în toate instruirile pentru desăvârșire – chiar și cea creștină. Nu uitată în cuvinte, pentru că în cuvinte se află peste tot – dar în felul de a simți Iubirea care trebuie, și învățătura ei.
Și dacă singurul Adevăr este Iubirea, concluzia firească la care se ajunge este următoarea: oare chiar sunt absolut necesare toate acele practici pentru desăvârșire, atât de restrictive, și atât de greu accesibile omului, și atât de în contra naturii sale? „Călugării sunt cei asemeni îngerilor” – se spune. Dar oare, oamenii chiar au nevoie să fie asemeni îngerilor? Ei nu au propria lor natură? Hristos însuși, chiar dacă a fost o Persoană Divină, nu a mers El în mijlocul păcătoșilor, fără teamă că se va „întina” sau ”neîndruma”, și a participat la toate activitățile lor, chiar și la cele mai neîndrumate – cum sunt petrecerile?
Aceste cuvinte nu se vor deloc un reproș, nici o neîndrumare și mai mare, ci doar o invitație la reflecție. Desigur că scopul Lui a fost, totuși, acela de a ridica omenirea nefericită și ignorantă, dar pornind din chiar mijlocul ei – cu încetul, cu blândețe, ajutându-i să vadă ei-înșiși ce au de făcut. Și la fel face și acum: el schimbă natura neîndrumată a omului cu încetul, din interior, lucrând prin intermediul lucrurilor aflate chiar în această natură. Iubirile neîndrumate și nefericite ale oamenilor, emoțiile lor neîndrumate, sunt un bun material pentru învățare, și depășire a unor trepte cu ajutorul Lui. Poate că unii, cei mai mulți, nu pot ajunge la sfințenie în felul Patericului, dar dacă iubesc din adâncul inimii, deplin, o singură ființă, sau mai multe, atunci această iubire îi va aduce la un moment dat în punctul acela de iluminare în care ea va „exploda” și va cuprinde întregul – atunci când El intervine.
Desigur, greu este să ajungă să iubească astfel, depășindu-și dependențele și alte nefericiri egoiste ale naturii lor – dar cu ajutorul Lui, ei ar putea face acest pas, într-un fel totuși mai familiar lor decât pe calea veche.
Cea mai mare teamă a celui ce urmează calea duhovnicească, sau oricare altă cale spre desăvârșire, este aceea de „păcat”. de „neîndrumare”. de „alunecare”. Și atât se nefericesc pe ei-înșiși și pe ceilalți atunci când simt că au alunecat, și atât de mult rămân în nefericire! Și totuși, simpla credință ar trebui să le spună că El se află deja acolo, și are înțelepciunea și puterea de a-i vindeca, și de a-i duce mai departe. Iar într-o viziune și mai înaintată, ei ar putea simți/vedea că de fapt, se chinuiau pe ei-înșiși pentru un lucru pe care nici nu îl știau prea bine Și anume: cine, în afară de El, știe ce este îndrumare și neîndrumare, și ce nu este? Cine poate ști dacă acea cădere, acea neîndrumare a lor, nu a fost, de fapt, adevărata îndrumare a Lui? Noi toți cunoaștem prin învățături doar o formă, sau câteva forme, ale îndrumării – ale drumului spre desăvârșire. Și am avea pretenția să Îl cuprindem pe El întreg în acea formă. Însă, deși Întregul cuprinde în sine partea, reciproca nu este valabilă în totalitate. Partea cuprinde întregul, dar nu pe deplin. Partea cuprinde doar un aspect al întregului. Și toate învățăturile spirituale, oricât de luminate, curpind doar părți din Întreg.
Și uneori, după ce am mers pe un drum spiritual foarte îndrumat-îndrumat în totul, putem avea surpriza să nu ajungem nicăieri. Uneori, nici măcar nu ne dăm seama că nu ajungem, și ne identificăm cu drumul. Acesta ajunge mai important decât capătul lui. Dar, există și aici o soluție – pentru că El găsește întotdeauna soluții. Și este o soluție bună și iubitoare, deși la început ne apare altfel.
Uneori, El ne lasă să cădem, să „alunecăm” de pe acel drum perfect pe care îl urmam. Și în nefericirea și confuzia care urmează. încet-încet, El schițează în noi o nouă cale, și o nouă viziune. De fapt, El trezește în noi acel moment de simțire a Adevărului în noi-înșine, care este de ajuns pentru a vedea totul cu alți ochi. Și vor urma apoi alte și alte momente, de simțire mai deplină, până ce vom ajunge să simțim fiecare situație și fiecare om în parte cu alți ochi – cu ochii Lui – și să încercăm să găsim soluții pentru fiecare în felul Lui – în iubire. Dorința de a îndruma foarte bine o cale ne-a fost de folos la început, dar este doar o pregătire pentru adevărata cale. Și această cale este Iubirea, în toate formele ei. Desigur, nu spunem că mai putem iubi în toate felurile. ci doar că simțim și înțelegem felul cum iubesc ceilalți, și nu încercăm să îi aducem la un nivel pe care noi îl vedem ideal. Știm că s-a însărcinat El-însuși cu această misiune, și știe El mai bine decât noi care este iubirea care îi trebuie fiecăruia. Noi putem doar să iubim în felul în care El ne-a modelat acum, și să ajutăm pe cât putem pe cei din jur să își atingă potențialul în felul lor, și pe drumul lor. Și El ne schimbă și pe noi-înșine, în fiecare clipă.
Ca o completare la cele de mai sus: cea mai mare neîndrumare pe care ar putea-o cunoaște un ucenic spiritual, pe calea credinței și ascultării. este cea a emoțiilor. Și totuși, uneori tocmai această neîndrumare îndrumă în felul unei învățări atât de depline și de bogate, cum simpla ascultare nu poate niciodată. Desigur, tot El intervine mai apoi, pentru a constitui în noi învățătura deplină a ceea ce emoțiile au adus.
Și totul, toate felurile de înțelegeri și de îndrumări, le simțim în inima noastră atunci când El alege, și suntem pregătiți. Aceasta este treapta următoare a oricărui drum spre desăvîrșire, sau mântuire: învățăturile din afară se mută înăuntru. Și aceasta, cu condiția ca noi să acceptăm că există această treaptă, și să nu ne împotrivim simțirii. El a dăruit această simțire ca un mijloc pentru noi toți de a ajunge mai ușor, pe o cale mai apropiată naturii noastre, la cunoașterea Adevărului și a Iubirii. Simțirea se dezvoltă în Iubire, în cei care au Iubirea în ei-înșiși, chiar dacă nu au multă știință. Dar, chiar dacă ei nu au foarte multă iubire, dar își doresc simțirea, sau își doresc să îndrume așa cum ar vrea El, El tot le-o trimite, la un moment dat – pentru dorința lor sinceră, și pentru sârguința lor.
Până la urmă, totul se reduce la un lucru simplu, pentru noi, oamenii: să mai lăsăm gândul desăvîrșirii, și să ne gândim mai bine cum să iubim. Și ce să facem mai bine din iubirea asta. Și desăvârșirea, și îndrumarea cea bună, vor veni de la sine – dar fără să ne preocupe prea tare. Pentru că adevărata cădere pentru noi, este căderea din iubire.
Advertisements

Responses

  1. Reblogged this on drumuldinmine.

  2. Multumesc! Te imbratisez

    • Eu multumesc. Primesc cu drag.

  3. http://www.trilulilu.ro/imagini-arta-cultura/ghiocei-20

    Iaca niste ghiocei calzi de la mine Iubicuța mea

  4. c-asa e, ca bine le mai zici mata draga floricica, (te-am facut nume comun, vazusi?) precum iubirea

    ian sa vii oleaca pe blogul meu ca tot despre asta vrui sa istorisesc si io

    • Te pupic, ma bucur ca mai apari pe aici! Sa ai o primavara frumoasa!
      Vin cat pot de repede pe la tine!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Viata te iubeste!

“One’s destination is never a place, but a new way of seeing things.”

Incercari

de ginduri

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ancalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: