Posted by: childagain | March 21, 2017

Aplicații ale simțirii în sistemul juridic

Pentru început, voi spune că nu am cunoștințe specializate în acest sistem, ci știu doar atât cât știe orice cetățean al unui continent civilizat – adică, baza, Și în plus, resimt esența, și asta e tot.
Dar, gândindu-mă la o problemă de mare interes general – cum ar fi, bunăoară, eventuala judecare și condamnare a unei personalități care ar fi comis nenumărate crime împotriva umanității – direct, sau prin cei din subordine – am găsit o soluție pentru eventuala sa pedeapsă.
Crime împotriva umanității, păi acesta ar merita direct scaunul electric! ar țipa mulțimea. Sau, dacă suntem în Europa: închisoarea pe viață într-un loc unde să nu vadă lumina soarelui, sau la muncă silnică.
De acord, dar ce ar dovedi lumii întregi această pedeapsă? Europa, leagănul civilizației, nu a găsit o soluție mai bună decât legea talionului? Nuu, să lăsăm idealismele, ar sări unii, cum putem să facem altfel, fără să jignim memoria victimelor?
Păi, să ne amintim de civilizație, după cum am spus! Sau, să ne amintim că suntem creștini, cei care suntem. Dacă am proceda la fel cu acei pe care îi vedem drept primitivi, ce deosebire ar mai fi între noi și ei? Dar, noi nu comitem crime împotriva umanității! Nu, aș răspunde, dar ne răzbunăm prin lege, perfect valabil și corect! Ei doar folosesc mijloace mai primitive pentru răzbunările lor, asta-i tot.
Înainte de a fi linșată de opinia publică :), încerc să prezint un alt punct de vedere asupra unei pedepse. În zilele noastre, se vorbește mult despre reabilitare și recuperare a celor vinovați. Pedeapsa simgură nu rezolvă mare lucru, decât aduce o minimă compensație vcitimelor – minimă, pentru că în fapt, nimic nu poate recompensa cu adevărat pierderea unei ființe dragi. Iar pe vinovat, nu îl schimbă în nici un fel, decât poate în frică și disperare. Și cu cât pedeapsa este mai crâncenă, cu atât va urâ el mai mult societatea, și se va îndreptăți pe sine.
Și atunci, ce este de făcut? Păi, am vorbit deja de reabilitare. Vinovatul ar numi-o, poate, răscumpărare – dacă este și religios. În sinea lor, cei religioși și  care comit totuși crime (există și acest paradox), sunt copleșiți de gândul că pentru ei nu mai există salvare, nu mai există răscumpărare. (Dacă sunt totuși în stare de sănătate mintală.) Și atunci, dacă nu mai au nimic de pierdut, se poartă ca atare. Nimeni nu este mai periculos decât cel care nu mai are nimic de pierdut! Dar, dacă i se oferă posibilitatea răscumpărării, simpla speranță că nu este totul pierdut pentru el, poate face minuni.
Dacă i s-ar stabili, de exemplu, pedeapsa de a recompensa victimele sale și familiile lor, lucrând activ, și încercând să obțină telefonic finanțări, și donații, și ajutoare pentru reconstrucție, și mergând chiar pe teren pentru a ajuta concret fostele sale victime – cât de mult s-ar schimba situația! Desigur, ar avea regim de deținut, cu o brățară de supraveghere, și ar fi în strictă observație, dar relativa libertate nu ar putea-o folosi altfel decât lucrând pentru victimele sale. Cu riscul de a fi urât și bruftuluit, de a fi huiduit pe străzi, de a se arunca cu obiecte în el. Cu riscul de a primi în fiecare zi doar ocări în locul mulțumirilor. Cu riscul de a i se lua din hrana alocată lui, dacă acele victime sunt în sărăcie, și nu au de-ajuns. Și câte și mai câte!
Dar, chiar și așa, ar fi asta o pedeapsă? Chiar credeți că i-ar păsa? ar spune unii. Eu aș răspunde că, dacă acesta ar fi o mare personalitate, obișnuită cu respect și ascultare, mai curând ar prefera moartea. Sau dacă, așa cum am spus, teama că sufletul lui nu mai are răscumpărare ar fi înlocuită de speranță, aceasta ar fi pentru el chiar o criză iluminatoare. Ar înțelege, în sfârșit, ce înseamnă civilizația, și care este deosebirea dintre noi și el. Ar înțelege profund valorile civilizației, pe care până atunci le vedea doar drept zorzoane. Ar fi chiar un suflet salvat, într-un fel! Și, o dată cu el, ar înțelege toți ce înseamnă civilizația – lumea întreagă. Ar înțelege că nu înseamnă doar progresul tehmic și bomba atomică, sau să știi pe de rost tabloul lui Mendeleev.  Ar înțelege că poate, poate merită… să o încerce și ei, chiar și cei mai primitivi! Iar victimele ar înțelege și ei că Dumnezeul lor, sau civilizația, le-au oferit ceva mai mult decât dreptate. Le-au oferit posibilitatea de a-l avea aproape pe dușmanul lor, și să îl vadă un om ca și ei, cu aceleași slăbiciuni… să îl vadă chinuit și umilit, și totuși dornic de răscumpărare! Și să simtă că astfel, sufletul lor și-a aflat liniștea, și nu îl mai pot urâ. Poate l-ar disprețui, poate chiar ar simți milă uneori, dar ură, în foarte rare cazuri. Desigur, e posibil să simtă și ură, și durere pentru pierderea cuiva foarte drag, și să îi dorească moartea, chiar să nu vrea nici o răscumpărare de la el. În acest caz, doar timpul ar aduce o alinare. Însă în cele mai multe cazuri, pedeapsa aceasta ar atinge o coardă ascunsă în fiecare.
Acesta ar fi doar un caz în care simțirea ar spune ce trebuie făcut. Ar mai fi, desigur, și cazuri mult mai simple: crime obișnuite, sau furturi. În cazul unui criminal de rând, pedeapsa obișnuită cu scaunul electric sau închisoarea pe viață nu ar aduce mari schimbări – nici în el-însuși, nici în societate. Dar dacă i s-ar oferi posibilitatea să lucreze undeva pe un salariu minim, din care o parte să fie obligat să o cedeze familiei victimei, până la moartea sa, altfel ar sta lucrurile! Și în plus, dacă în familia victimei, sau oriunde în lume, ar fi nevoie de o transfuzie de sînge sau de un transplant de organ a căui lipsă nu i-ar amenința viața  – de exemplu, rinichi – el ar fi obligat să cedeze sângele sau organul. Ar învăța astfel prețul vieții, și cât înseamnă să pierzi până și un simplu organ. Și în plus, ar salva alte vieți prin sîngele sau organul său, și aceasta ar fi chiar o răscumpărare.
În cazul furturilor, lucrurile ar fi mult mai simple: în cazul în care nu poate restitui obiectul, vinovatul ar trebui să presteze o muncă – sub supraveghere, desigur – din care să restituie victimei treptat valoarea obiectului. Sau, în cazul în care victima ar avea nevoie, să efectueze orice muncă neplătită pe proprietatea acestuia.
Cât de simple sunt aceste lucruri când le privim prin prisma bunului-simț, și a logicii elementare! Ce folosește o pedeapsă, dacă nu este și răscumpărătoare – pentru victimă, și vinovat?
Și o altă idee la care țin: sistemul acesta al curții cu jurați, care nu se mai practică decît în SUA, din câte știu, este de fapt, singurul care dă rezultate valabile. În mod paradoxal! Probele spun și nu spun adevărul, avocatul și procurorul întorc lucrurile fiecare în felul său, dar judecătorul este doar un singur om, și răspunderea este prea mare – și este obligat să judece doar pe baza datelor „concrete”. Curtea cu juri însă, acceptă și elementul uman, sau simțirea fiecăruia, ca o oglindă care reflectă realitatea în alt fel,  mai profund. Să ne închipuim o curte cu juri dotați cu simțire de a vedea dincolo de fapte! Într-un proces internațional, de exemplu – cum ar fi la Haga – ar fi invitați  pe băncile juraților cei mai de seamă psihologi, sociologi și juriști, poate chiar și spiritualiști, din toată lumea. Ce proces ar fi acela. și cum ar ieși dreptatea la iveală! Nu dreptatea, de fapt, ci înțelepciunea.
Iată câteva idei pentru lumea de mâine! Poate nu o fi chiar departe… numai să o lase cei de acum să fie!
Advertisements

Responses

  1. La multi ani! Dumnezeu sa-ti binecuvanteze sufletul,drumurile,casa si pe toti cei dragi ai tai!

  2. Multumesc, draga mea! Chiar sunt pe drum. Te imbratisez!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Viata te iubeste!

“One’s destination is never a place, but a new way of seeing things.”

Incercari

de ginduri

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

ancalavinia

...din inima, cu suflet

drumuldinmine

Salut frumusețea din tine și în tăcere îți iubesc întunericul, OM.

Bio Vivo Terapii

Vindecarea este modul de comunicare al Spiritului!

biovivoblog

Bio este viata

Haide la ţară!

Viaţa unui orăşean la ţară. Ieşirea din sistem!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

nou despre nou

pace si lumina - pastrati rodul vietii

Zully's Words

Citește și mergi mai departe

Muzica care sapa

This WordPress.com site is the bee's knees

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

Trezire divina

Lumina si iubire - IUBITI-VA DRAGII MEI !!!

Alexandru V. Dan

Proza . Fantasy . Poezie . Eseu

Blogul unui om

Ești liber să trăiești.

Artele şi ştiinţele vieţii

Safiriu e sufletul meu, călător impregnat cu tainice lumi, amuş un catarg cu peri mătăsoşi, mânezi o crisalidă de cerneală.

Insula Ekklesia

Un blog pentru (tine)ri - Sa ai primavara in suflet mereu!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

naomikko

Have a great journey.

innerspacejournal

O revistă de explorare a frumosului din gând

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d bloggers like this: